
Trecerea de la rolul de proprietar la cel de vanzator poate deveni frustranta, mai ales pentru cei care nu au experienta, timpul si instrumentele necesare. De aceea, este important sa aveti o imagine de ansamblu asupra intregului proces de vanzare al unei case.
Indiferent de starea pietei, urmatoarele informatii va vor ajuta sa va vindeti casa mai repede si sa maximizati castigul net.
Primul pas in procesul de vanzare, caruia nu i se acorda importanta cuvenita in peste 90% din cazuri, este pregatirea proprietatii sau, cum ii spunem noi, pregatirea pentru listare, care inseamna de fapt transformarea casei din starea “de locuit” in starea “de prezentat”.
Daca zona si pretul sunt primele criterii de cautare, imaginile au rolul de a crea prima impresie asupra casei, de aceea folosirea unor fotografii de calitate va va ajuta sa transformati vizualizarile in posibili cumparatori.
In majoritatea cazurilor, primul criteriu de achizitie al cumparatorilor este zona.
Textul de reclama al proprietatii trebuie sa contina elemente despre zona, sa se adreseze cumparatorilor potriviti si sa insiste asupra caracteristicilor casei care au cel mai mare impact emotional pentru acestia. Este bine sa aveti un titlu care sa starneasca interesul de a citi restul informatiilor.
